Dosarul Eliade. Infamie morală, vol IX (1972-1977) - Mircea Handoca

"Ce reprezintă Mircea Eliade în cultura veacului al XX-lea poate fi arătat, în primul moment, doar prin comparaţie. La capătul celor 12 volume din Ramura de aur, Frazer declară că istoria omului este un şir de crime şi stupidităţi. La capătul unui inventar al credinţelor omenirii, la fel de autorizat dacă nu de vast, Eliade afirmă: totul a avut sens. În ultimii două sute de ani ai Europei Occidentale, toate s-au dizolvat în faţa lucidităţii "omului modern”; astăzi s-ar spune că nimic nu mai înseamnă nimic. Eliade declară, în numele altei forme de luciditate: fiecare lucru şi gest al omului au însemnat ceva. S-au prăbuşit religii, state şi sisteme alături de triburi şi credinţe tribale; s-au surpat nu numai în timpul lor istoric, ci şi în adevărul lor. Dar în faţa acestei cascade de prăbuşiri, iată pe cineva care vine să spună: Toate ţin, în fond. Numai Hegel, în ceasul său şi în felul său, mai făcuse aşa ceva, iar Eliade poate fi alăturat acestuia, într-un sens - oricît de nepotrivit ar părea la început - avînd de partea sa tăria faptelor, pe cînd primul avea tăria speculaţiilor." Constantin Noica