Vincent nemuritorul - Bogdan Suceava

Alex. Ștefănescu, România literară: „Cel mai bun roman ştiinţifico-fantastic publicat după 1989 de un autor român este, n-am nici o îndoială, Vincent nemuritorul de Bogdan Suceavă (apărut la sfârşitul anului 2008 la Editura Curtea Veche din Bucureşti). Subiectul, inspirat de evoluţia spectaculoasă a tehnicii informatice, intră în rezonanţă cu temeri şi aspiraţii secrete ale fiinţei omeneşti. Dacă ar avea parte de o susţinere entuziastă (şi nu doar de o recunoaştere apatică a valorii sale, de genul celei care i s-a arătat până acum), cartea ar putea deveni un best-seller internaţional. Un SF cu un subiect vag asemănător, deşi rudimentar, Capul profesorului Dowell de Aleksandr Beleaev, publicat în 1925 sub formă de povestire şi reluat, în 1937, sub formă de roman, a răscolit sufletele şi a aprins imaginaţia a milioane de cititori de pe întreaga planetă.” Paul Cernat, Observator cultural: “Cei care vor citi Vincent... ca pe un roman sci-fi vor fi parţial dezamăgiţi. Parţial dezamăgiţi vor fi şi cei care aşteaptă o poveste cu oameni «de carne şi sînge», cu dezvoltări tacticoase. Nu şi cititorii fără prejudecăţi de gen sau încadrare, avizi de fabulaţii incitante. Probabil, criticii mai puţin atenţi vor vedea în acest roman o carte de idei, care pune probleme grave (implicaţiile nemuririi cibernetice), o poveste care te implică, dar în care hardul conceptual pare hipertrofiat în raport cu celelalte componente: un creier uriaş pe un trup fragil, esenţializat. Aşa să fie oare? […] Bogdan Suceavă - unul dintre cei mai inteligenţi, mai ambiţioşi şi mai imaginativi scriitori ai generaţiei sale - şi-a reglat perfect instrumentele. Vincent nemuritorul ni-l arată «gata» pentru marea decolare literară.” Andrei Simuț: Cuvântul: „Bogdan Suceavă este printre cei mai versatili prozatori din literatura actuala, un scriitor capabil sa surprinda cititorul cu fiecare aparitie editoriala, evitand mereu calea facila si cantonarea intr-o formula confortabila. Nucleul generator al scrisului sau par a fi intrebarile fundamentale, care necesita rezolvari complicate, rezolvari conduse firesc si cu precizia cu care se efectueaza o problema de matematica, dupa vorbele lui Poe. […] Vincent nemuritorul poate cel mai american dintre romanele lui Suceava, continua filonul apocaliptic al prozei sale, dar intr-un registru foarte diferit deVenea din timpul diez, dar si de romanul apocaliptic postdecembrist, aruncand o noua lumina asupra unei teme intens vehiculate. Romanul se construieste pe o metafora a existentei omului contemporan, amenintat si zilnic absorbit de virtual, avand calitatea marilor carti, aceea de a te face sa regandesti realul dupa ce lectura s-a incheiat.” Cristina Balinte, Cultura: „Un roman despre viață, boală, moarte, îndoieli și frustrări nu trebuie neapărat să se încheie tragic, pentru că aceasta cam e regula jocului. Evident cã nici comicul nu ar vrea prea multe de căutat prin cadru. Mai rămâne în tolba de opțiuni varianta speranței pe care Bogdan Suceavă o folosește echilibrat și reușit la dizolvarea încrâncenării în seninătate. Vincent nemuritorul este genul de carte care te pune pe gânduri, te face să reacționezi la idee, te înfricoșează, dar și îți fură câteva zâmbete. Un roman cu tehnologii, în care nu domină ambâțul tehnologic, ci jubilează povestea.” Bianca Burța-Cernat, Bucureștiul cultural, supliment al revistei22: „Partea spectaculoasă a acestui „scenariu“ începe în momentul în care, cel puțin așa mi se pare, acțiunea SF lasă locul unei acțiuni fantastice. Dacă acțiunea SF stă sub semnul explicabilului, prin imaginarea unor procese sau mecanisme cu aparența coerenței logice, acțiunea fantastică evadează tocmai din chingile explicabilului, debușează intenționat, provocator, în mister și inefabil. Cum funcționează modulele SAW înțelegem. Dar cum se face că aceleași module SAW scapă la un moment dat capacității umane de control și înțelegere rămâne până la sfârșit un fapt de neexplicat. Fără știința/intenția cercetătorilor, pe modul n-a fost transferat, se va dovedi mai târziu, doar intelectul pur: în chip misterios, au trecut pe suport electronic, cu mult exacerbate, și afectele... Frustrările, gelozia, plictiseala, ura, iubirea ș. c. l. îi împing pe presupușii nemuritori (destrupați, eterici) la sinucidere, crime, jafuri, toate electronice. Ei percep existența pe modul ca infernală și se răzbună pe cei din lumea „real㓠revelându-le infernul... Intrăm astfel pe poarta unui roman metafizic de bună calitate.” Mircea Pricăjan, Familia: „Pare că Bogdan Suceavă şi-a făcut încă de la prima carte un plan secret de-a ne surprinde mereu. Şi mai pare că de atunci încoace îşi urmăreşte scopul cu fiecare ocazie. Şi strădania lui are efectul scontat. După Miruna, o poveste, apărută în 2007 la Curtea Veche, autorul revine un an mai târziu la aceeaşi editură cu un roman în care pare că şi-a propus să facă exact pe dos de cum a făcut în Miruna. Dacă acolo farmecul era dat în principal de rotunjimile poveştii, de cuvintele alese pe sprânceană pentru a reda o lume feerică, înVincent nemuritorul a renunţat complet la descrieri, la artificii prozastice clasice, prezentându-ne un text denudat de tot ceea ce ne-ar fi putut distrage atenţia de la subiect. Iar subiectul exact asta cerea.“ http://capricornk13. wordpress. com/: „Ce m-a atras pe mine în mod deosebit este tocmai asta, că Bogdan Suceavă nu vine cu verdicte, cu soluții, nu deține răspunsul, nu e arogant. Cartea e scurtă, concisa, fără «burți» cu filozofie de colțu‘ străzii tip Houellebecq. Mi-a adus aminte mai degrabă de Never Let Me Go a lui Ishiguro, minus părțile sentimentale ale englezului. Am rămas cu un gust tare bun și cu aceeași dorință de a continua.“ Horia Gârbea, Luceafărul: „Vincent nemuritorul, de Bogdan Suceavă, a apărut spre finele anului 2008, dar este o apariţie de top a acelui an. Este un roman cuceritor, incitant de la prima pagină, imposibil de abandonat pînă la final. Aparent SF, el are acea profunzime a autorului care utilizează ficţiunea ştiinţifică, anti­cipaţia, pentru a vorbi despre teme generale. [...]Vincent nemuritorul este un roman de o factură specială, este unul de succes şi, în acelaşi timp, un prilej de reflecţie. Fără arta prozatorului, totul ar fi banal, fără fantezia lui implantată într-un mediu recongnoscibil (anul 2036 nu e de­parte), povestea nu ar funcţiona aşa: ca o eventualitate oricînd posibilă.“