10 exegeze ale unor filme interioare - Iulia Maria Muresan

Atunci cand filmele interioare ale celor implicati in procesul de creatie se intalnesc, cand fiecare departament este co-autor, co-creator, percepem poezia de care vorbeste Orson Welles, tocmai pentru ca metaforele si metonimiile din imaginea fizica ce a stat in fata camerei dialogheaza pe diversele paliere ale simbolicului si „totul” care se vede spune mult mai mult decat este – ca fotografie a realului filmat. Culorile din decor au sens, luminile si umbrele punctuale au sens, vesmintele personajelor au sens, muzica de cadru sau fosnetele naturii au sens si toate dau alt sens – poetic – „totului” filmat. Arta de a sincroniza aceste filme interioare ale co-creatorilor este, am putea afirma cu un cuvant – „leadership”, lider de strategii, mentor al echipei de filmare. De regula, multi creatori de film sunt personalitati accentuate, in acceptia pe care o da popularei sintagme cunoscutul neuropsihiatru Karl Leonhard. Exista, din pacate, si o cultura – profund discutabila – care incurajeaza aceste excese egocentrice (narcisismul – Egoul pe steroizi). Cultura lucrului in echipa o gasim doar in tarile in care activitatile umane colective sunt rodate si autentic respectate, acolo a aparut si conceptul de mentor, care nu poate fi tradus prin „conducator”, care prin partile noastre, in timpurile noastre are un sens mult mai voluntar si directiv. Armonizarea acestor filme interioare presupune un travaliu de impartasire, de dialog colegial, dar presupune mai intai respectul reciproc profund intre membrii unei echipe, dincolo de disciplina si ierarhiile firesti.